Drumul spre regăsire, sau călătoria cu Hristos

Drumul nostru continuă, și în această clipă să străbată „lumea de păcate” spre întâlnirea cu Hristos. Credem  deseori, în mod greșit,  că am făcut suficient pentru Dumnezeu, pentru mântuire, pentru veșnicie. Problema este, de la început pusă eronat. Noi nu facem nimic pentru El, ci tot ceea ce jertfim, jertfim pentru noi. Și nici măcar nu jertfim din ceea ce noi avem ci, așa cum la Sfânta Liturghie amintim, „ale Tale dintru ale Tale, Ție îți aducem de toate și pentru toate”. Oare cine poate spune:am făcut destul și să privească în același timp la Hristos pironit pe Cruce? Atunci ne aducem aminte la cuvintele Sf. Apostol Pavel: Luaţi aminte, dar, la Cel ce a răbdat de la păcătoşi, asupra Sa, o atât de mare împotrivire, ca să nu vă lăsaţi osteniţi, slăbind în sufletele voastre. În lupta voastră cu păcatul, nu v-aţi împotrivit încă până la sânge. (Evr. 12, 3-4 )

Așadar, drumul nostru trebuie să continue, jertfa noastră trebuie să fie mai mare, rugăciunea noastră nu trebuie să sece dacă dorim să avem răsplata fiilor buni în viața cerească. Cu gândul la acest îndemn al Sf. Ap. Pavel, ne-am pornit pe drumul lumesc pentru a găsi drumul duhovnicesc,  ne-am îndreptat privirile spre orizont pentru a înălța sufletul la cer, ne-am îndreptat pașii spre locuri sfinte ca să-i amintim sufletului de liniștea și bucuria cerească.

Mănăstirea este locul în care cerul este mai aproape de pământ, fără a se confunda și rugăciunea urcă mai ușor la cer, fără a părăsi acest trup de lut al nostru. Și nu doar rugăciunea noastră ci a tuturor celor care mai înainte de noi au jertfit rugăciune și nevoințe pentru a lor mântuire și pentru a noastră. Rugăciunea străbate cerurile și anii. Am înnoit rugăciunea și ne-am descărcat sufletele părintelui Arsenie, ne-am închinat în mănăstirea strămoșilor noștri, spălată cu lacrimile celor ce și-au plâns păcatele sute de ani, de la Lupșa iar apoi drumul s-a abătut la mănăstirile de la Rimetea,  care ne-au adus aminte de un alt cuvânt al Sf. Apostol Pavel:„Toate le pot întru Hristos, Cel care întăreşte.” (Filipeni, 4, 13).

Drumul nu se oprește aici ci, zi de zi continuă pentru fiecare din cei ce-l iubesc pe Hristos și doresc să se regăsească.  Totul ar fi mai simplu dacă l-am lăsa și pe El să călătorească alături de noi,ca oarecând cu Luca și Cleopa în drum spre Emaus (Lc, 24). Dar Mântuitorul nu ne forțează cine ne așteaptă să-l primim în familia noastră, în rândul prietenilor noștri, iar acolo unde Hristos intră cu adevărat, totul se îndumnezeiește, totul este sfințit și putem și noi, ca mai demult Ap. Pavel striga pentru  ultima dată: „M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine.” (Ga. 2, 20).

Iată câteva fotografii- amintiri cu frânturi de rai, care să trezească dorul de cer.

Reclame

Posted on 18 iunie 2016, in Fără categorie. Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: